a a a

Strategie

Viziune

  • Recunoașterea de către societate în general și, în particular, de către instituțiile de învăţământ general, profesional tehnic, superior, de formare continuă şi organizațiile din domeniile cercetării și inovării a rolului Agenției în calitate de actor important  în promovarea și asigurarea calității în sistem;
  • Realizarea rolului de interlocutor între instituțiile de învăţământ de diferit nivel, organizațiile din domeniile cercetării și inovării, angajatori, autoritățile publice din republică în calitatea sa de promotor al calității  în educație și cercetare;
  • Recunoașterea ANACEC pe plan internațional și european, inclusiv prin includerea în EQAR, pentru a susține procesele de internaționalizare în educație.

Misiune

Misiunea ANACEC este de a implementa politicile statului și a contribui la dezvoltarea orientată spre cele mai bune standarde internaționale în domeniile de competență atribuite prin promovarea culturii calităţii în învăţământul preuniversitar, profesional tehnic, superior și în formarea continuă, precum și în organizațiile din domeniile cercetării și inovării.

Obiective strategice

Promovarea și asigurarea calității în educație și cercetare prin:

  • evaluarea externă a programelor de studii şi a capacității organizaţiilor furnizoare de învăţământ general, profesional tehnic, superior şi de formare continuă în baza standardelor naționale de calitate și a standardelor/ liniilor directoare pentru asigurarea calității în Spaţiul European al Educației;
  • organizarea activităților de follow-up post evaluare;
  • evaluarea capacității organizațiilor din domeniile cercetării și inovării;
  • evaluarea personalului științific și științifico-didactic;

Asigurarea dezvoltării durabile a sistemului de evaluare externă a calității în educație și cercetare prin:

  • dezvoltarea/perfecționarea cadrului normativ și metodologic aplicat de către ANACEC;
  • asigurarea implicării beneficiarilor (în special a cadrelor didactice/elevilor/ studenţilor şi angajatorilor) în procesul de evaluare externă şi asigurare a calităţii educaţiei;
  • extinderea şi diversificarea serviciilor de evaluare externă a calității prin valorificarea oportunităţilor oferite de tehnologiile informaţionale şi a comunicaţiilor;
  • dezvoltarea şi diversificarea sistemului de instruire a experților evaluatori;

Consolidarea capacităților ANACEC în calitate de structură responsabilă de asigurarea calității în educație și cercetare prin:

  • elaborarea și aplicarea procedurilor de asigurare internă a calității;
  • asigurarea unui management eficient al Agenției;
  • planificarea și realizarea sistemică a formării continue pentru cadrele proprii;
  • extinderea practicilor de implicare a evaluatorilor/angajaților ANACEC în misiuni de evaluare externă organizate de Agenții străine;

Obținerea recunoașterii Agenţiei pe plan național și internațional prin:

  • sporirea eficienţei sistemului național de evaluare externă a calității în educație și cercetare;
  • asigurarea accesului la informaţiile de interes public despre calitatea învăţământului general, profesional tehnic, superior şi de formare continuă, precum și calitatea în organizațiile din domeniile cercetării și inovării din Republica Moldova;
  • elaborarea și publicarea studiilor tematice în baza rezultatelor evaluărilor realizate;
  • aplicarea pentru evaluare externă internațională de către ENQA, cu solicitarea înscrierii ulterioare în EQAR.

Strategia ANACEC (2018-2023)

Planul de activitate al ANACEC pentru anul 2021

Planul de activitate al ANACEC pentru anul 2022

Planul de activitate al ANACEC pentru anul 2023

Planul de activitate al ANACEC pentru anul 2024

Planul național de acțiuni privind asigurarea calității învățământului superior din Republica Moldova pentru perioada 2021-2023

Declarația Președintelui privind politica ANACEC în domeniul calității

Politica calității Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare

Plan de acțiuni pentru implementarea recomandărilor formulate de membrii ETF QA Forum în baza Raportului vizitei colegiale în Republica Moldova din 16-18.05.2023