a a a

Platforma on-line pentru înregistrarea, monitorizarea și raportarea evenimentelor științifice din Republica Moldova

Proiectul „Platforma on-line pentru înregistrarea, monitorizarea și raportarea evenimentelor științifice din Republica Moldova”, cod - 21.70105.39ȘD, are o durată de doi ani (2021-2022), și este coordonat de dr. hab., conf. cercetător Vitalie Minciună, șef Secția evaluare organizații de cercetare și inovare, ANACEC.

Rezumatul proiectului

Manifestările științifice se numără printre principalele forme de diseminare a rezultatelor științifice către comunitatea științifică, domeniu educațional și sfera de producere. Implicarea în organizarea și desfășurarea acestor evenimente este contorizată și punctată în cadrul proceselor de evaluare a organizațiilor și de atestare a cadrelor științifice și științifico-didactice.

Pentru a standardiza această activitate, Agenția Națională de Asigurare a Calități în Educație și Cercetare (ANACEC) a elaborat și pus în aplicare Regulamentul cu privire la recunoaşterea, clasificarea şi evidenţa manifestărilor ştiinţifice, conform căruia se prevede elaborarea anuală a două registre: Registrul naţional al manifestărilor ştiinţifice planificate și Registrul materialelor publicate în baza manifestărilor ştiinţifice organizate.

Este foarte dificil de a monitoriza și valida aceste activități, de a asigura interoperabilitatea datelor din aceste două registre, de a contrapune intențiile și realizările în cadru a sute de evenimente organizate pe parcursul unui an (pentru anul 2021 au fost înregistrate cca 500 de evenimente științifice de la peste 60 de instituții de cercetare-inovare și de învățământ superior), de a verifica corespunderea evenimentului organizat celui declarat inițial, de a preciza tipul manifestării desfășurate prin prisma criteriilor de clasificare a evenimentelor. Toate aceste proceduri s-ar simplifica semnificativ prin aplicarea unor metode automatizate de depunere, raportare, verificare, clasificare a evenimentelor inițiate și realizate.

În contextul celor expuse se impune realizarea unor acțiuni (obiective) după cum urmează:

  1. Elaborarea platformei on-line pentru înregistrarea, monitorizarea și raportarea evenimentelor științifice;
  2. Aprecierea fezabilității platformei;
  3. Elaborarea Registrului electronic naţional al manifestărilor ştiinţifice planificate pentru anul 2022;
  4. Generarea Registrului materialelor publicate în baza manifestărilor ştiinţifice organizate în anul 2022 (în timp real)

Realizarea acestor obiective ar contribui la creșterea vizibilității și calității evenimentelor științifice organizate în țară prin monitorizarea respectării standardelor normative stabilite și facilitarea procedurilor de evaluare on-line și clasificare a evenimentelor în scopul cuantificării lor în procesul evaluării organizațiilor și atestării cadrelor științifice și științifico-didactice.

Echipa proiectului

  1. Minciună Vitalie, dr. hab., conf. cercet.
  2. Cazacu Elena
  3. Cernăuțeanu Victor, dr.
  4. Chiciuc Andrei, dr., conf. univ.
  5. Cojocaru Igor, dr
  6. Cuciureanu Gheorghe, dr. hab., conf. cercet.
  7. Cujba Rodica
  8. Guzun Mihail, dr.
  9. Munteanu Ruslan
  10. Piscenco Marina, dr.
  11. Țurcan Andrei
  12. Țurcan Nelly, dr. hab, prof.univ.
  13. Ungureanu Elena, . hab., conf. cercet.
  14. Vrabie Valeria, dr., conf. cercet.

Etapele de realizare a proiectului

Etapa I. Elaborarea platformei on-line pentru înregistrarea, monitorizarea și raportarea evenimentelor științifice.

Elaborarea unei platforme pentru evidența și monitorizarea evenimentelor științifice, cu date interoperabile cu cele preluate pe alte compartimente ale Instrumentului Bibliometric Național (pagina organizației, pagina autorului).

Etapa II. Aprecierea fezabilității platformei.

Estimarea fezabilității platformei.

Etapa III. Elaborarea Registrului naţional al manifestărilor ştiinţifice planificate pentru anul 2022.

Elaborarea Registrului evenimentelor pentru anul următor utilizând deja platforma elaborată.

Etapa IV. Generarea Registrului materialelor publicate în baza manifestărilor ştiinţifice organizate în anul 2022 (în timp real).

Generarea operativă a informației actualizate privind evenimentele organizate în anul de referință (situația reală la momentul accesării).

 

Pentru mai multe informații cu privire la proiect, accesați https://idsi.md/proiect-platforma-raportare-evenimente

 

08 Februarie 2022

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare Va informează că în perioada 15.02.2022 – 16.02.2022, în intervalul orelor 15.00 - 17.00, Direcția evaluare în î

 
06 Februarie 2022

ANACEC anunță consultarea publică repetată a proiectului Regulamentului privind publicațiile științifice, științifico-metodice, didactice și alte lucrări acceptate în procesul de evaluare a cercetării și inovării.

 
02 Februarie 2022

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare anunță rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor publice vacante. Astfel, câștigători ai concursului se declară:

 
27 Ianuarie 2022

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare anunță desfășurarea etapei a treia a concursului pentru ocuparea funcției publice vacante (interviul).

 

Pagini