- ANACEC
- Cooperation
- Press
- Experts
- Contacts
Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) este persoană juridică de drept public care activează în baza prevederilor Codului educației al Republicii Moldova, Codului cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova și altor acte legislative și normative în vigoare.
Activitatea ANACEC este axată pe garantarea calității serviciilor prestate de către instituțiile din domeniul educației și cercetării, contribuind astfel la realizarea cerințelor societății și pieței muncii în formarea cadrelor competente.
Consiliul de conducere - organul colectiv de conducere al ANACEC, în ședința din 25.11.2022, a examinat mai multe subiecte referitoare la asigurarea și promovarea calității în educație și cercetare.
Astfel, în rezultatul evaluării externe a calității au fost aprobate decizii referitoare la acreditarea programelor de studii și a instituțiilor de învățământ, după cum urmează:
De menționat că conform Codului educației admiterea în învățământul superior, profesional tehnic și de formare continuă se organizează numai la programele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. În același sens, emiterea diplomelor de absolvire este posibilă doar în cazul programelor de studii acreditate.
La aceiași ședință au fost aprobate decizii privind formarea Consiliilor științifice specializate de susținere a tezelor de doctorat, conferirea/ confirmarea titlurilor științifice de doctor și doctor habilitat, confirmarea titlurilor ştiinţifico-didactice, aprobarea calității de conducător de doctorat, recunoașterea și echivalarea actelor de înaltă calificare obținute în străinătate, aprobarea seminarelor științifice de profil, completarea registrului experților ANACEC, examinarea contestațiilor. Totodată, a fost inițiat procesul de evaluare externă în vederea autorizării de funcționare provizorie/ acreditării programelor de studii.
Deciziile Consiliului de conducere al ANACEC sunt plasate pe pagina web a Agenției: https://www.anacec.md/ro/content/consiliul-de-conducere.
ANACEC, care are misiunea de a implementa politicile statului și de a contribui la dezvoltarea orientată spre cele mai bune standarde internaționale în domeniile de competență atribuite, reiterează angajamentul său de a promova cultura calității în educație și cercetare.