a a a

Concursul pentru Bursele de Excelență a Fondului Mondial al Savanților pentru anul 2024-2025

News

Concursul pentru Bursele de Excelență a Fondului Mondial al Savanților pentru anul 2024-2025
31 March 2024
 

Concursul este organizat de Federația Mondială a Savanților (FMS) (Președinte Prof. A. Zichichi), împreună cu filiala FMS din Moldova (Președinte Prof. Gh. Duca) și în colaborare cu Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) (Președinte Prof. A. Chiciuc).

Acest concurs oferă tinerilor cercetători din Republica Moldova oportunitatea de a beneficia de burse de excelență. Aceste burse sunt acordate în conformitate cu Regulamentul FMS „Rules and Guidelines of National Scholarship Programme” și sunt destinate sprijinirii cercetării în următoarele domenii prioritare, recent actualizate:

  1. Apa (Water)
  2. Sol (Soil)
  3. Agricultura (Agriculture) și Tehnologia produselor alimentare (Food)
  4. Energie (Energy)
  5. Poluare (Pollution)
  6. Limitele de dezvoltare (Limits of Development)
  7. Schimbările climaterice (Climatic Changes)
  8. Inteligența artificială (Artificial Intelligence) și Monitorizarea globală a planetei (Global Monitoring of the Planet)
  9. Proliferarea rachetelor și Apărarea (Missile Proliferation and Defence)
  10. Substituirea organelor (Organ Substitution)
  11. Medicina și Biotehnologia (Medicine and Biotechnology)
  12. Poluarea culturală (Cultural Pollution)
  13. Protecția împotriva obiectelor cosmice (Defence Against Cosmic Objects)
  14. Conversia resurselor militare (Conversion of Military Resources)
  15. Știința și tehnologia pentru țările în curs de dezvoltare (Science and Technology for Developing Countries)

Concursul își propune să sprijine excelența în cercetare și să contribuie la dezvoltarea științifică și tehnologică a Republicii Moldova. Această inițiativă evidențiază angajamentul ambelor organizații de a promova cercetarea de înalt nivel și de a oferi oportunități valoroase cercetătorilor emergenți din țară.

Concursul este adresat doctoranzilor care își fac studiile în anul II și III și tinerilor cercetători cu vârsta până la 40 ani. Valoarea unei burse este de circa 150 franci elvețieni lunar.

Dosarul de participare va fi perfectat în limba engleză și va fi prezentat în format electronic (fmsmoldova@gmail.com) cât și pe suport de hârtie, până în data de 30 aprilie 2024 (între orele 14.00-16.30), la adresa: mun. Chișinău, str. Academiei 3, biroul 308.  

Termenul limită de depunere a dosarelor este 30 aprilie 2024, ora 16.30.

Dosarele vor fi examinate de comisie de experți, formată din savanți din diferite domenii, atât din Republica Moldova cât și din străinătate.

Dosarul pentru concurs va include:

1. Proiectul de cercetare (4-5 pagini) în unul dintre cele 15 domenii prioritare ale FMS, semnat de aplicant și de conducătorul/consultantul științific și ștampilat.

2. Formularul de aplicare completat.

3. Lista articolelor științifice publicate pe tema proiectului în ultimii trei ani.

4. CV-ul aplicantului în format Europass, cu adresele de contact complete.

5. CV-ul conducătorului/consultantului științific în format Europass, cu adresele de contact complete.

6. O scrisoare de recomandare din partea conducătorului/consultantului științific, cu acordul de a fi conducătorul științific al aplicantului pentru bursa de excelență acordată de FMS, și două scrisori de recomandare din partea a doi specialiști în domeniu, adresate Președintelui Federației Mondiale a Savanților, Prof. Antonino ZICHICHI (semnate și ștampilate)..

7. Pentru doctoranzi, este necesar să se prezinte certificatul de confirmare a notelor de admitere și de susținere a examenelor de doctorat, cu o notă medie de cel puțin 8, confirmată de instituția unde studiază aplicantul.

 

Pentru mai multe detalii accesați linkul: https://fms.md/avize-apeluri